Aflați la putere sunt la fel cu cei care au fost la putere și, din păcate, sunt semne că și cei care vor veni la putere sunt la fel cu cei de acum și cei care au fost deja la putere. Unii politruci, alții mai spălați, cu idei progresiste, toți au intenții bune, cel puțin […]
Tag: opinii
Cui prodest?
Cui folosește (Cui prodest)? Este întrebarea care îți vine automat în minte atunci când citești acest proiect de ordin, pus în dezbatere publică, elaborat de către Ministerul Muncii din România. În esență proiectul de ordin e unul simplu și nu face altceva decât să modifice Ordinul 64/2003 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, […]
Ajutorul statului român.
Cum ne ajută statul? Uneori corect. Uneori defel, iar uneori ai prefera ca statul să te lase în pace, pentru că în ciuda declarațiilor oficiale legate de ajutor mai mult te încurcă și îți complică existența. Acordând însă statului prezumția de bună intenție, pornind de la premisa că intenția este bună, nu putem face decât […]
Nedumeririle legate de șomajul tehnic. Partea I-a.
Citeam, ieri seară, ordonanța 32/2020, cea care modifică OUG 30/2020 și nu mă pot opri să nu constat că încă mai sunt neclarități. Dar neclarități, induse și de declarațiile publice, au nu doar angajatorii ci, din discuțiile și mesajele pe care le-am văzut, le au și salariații. Neclarități e puțin spus în ceea ce-i privește […]
Statul român.Lege și neputință.
Mențiune: articolul de mai jos este o opinie personală, care nu angajează SAGA Software în nici un fel, o opinie care îmi aparține în totalitate și pentru care îmi asum întreaga responsabilitate. Azi, la amiază, am avut parte de o conferință de presă în care s-au anunțat noi măsuri legate de măsuri de ajutorare a […]
Șomaj tehnic. Măsuri de sprijin?
Aș vrea să spun de la bun început că deși este o idee bună și chiar normală ca atunci când statul închide o afacere din cauza stării de urgență, modalitatea concretă de rambursare a sumelor și mai ales partea de taxare, de declarare, este făcută cu picioarele, de oameni care nu doar că nu gândesc […]
Concediul pentru părinți. Norme de aplicare.
Au apărut și normele de aplicare a legii 19/2020. Acestea au fost publicate în M.Of. 230/21 martie 2020. Normele intră în vigoare de la data publicării lor. Normele au fost stabilite prin HG 217/2020. Ce înseamnă zile libere plătite? Art.1 din HG 217/2020 definește, ca fiind zi liberă plătită în baza legii 19/2020, orice zi […]
Concediul pentru părinți. Modificări.
Nici nu a fost bine publicată legea 19/2020, că a și fost modificată. Prin ordonanță de urgență ce urmează să fie publicată. Conform informațiilor apărute, pe surse (proiecte de modificare) și din comunicatelor oficiale postate de către ministerul muncii (de exemplu aici), modificările ar fi cele redate în cele ce urmează. Înainte de a înșira […]
(Non) modificarea regimului fiscal pentru construcții
A apărut ordinul care reglementează D112 începând cu iulie 2019. Ca orice ordin care se respectă, acesta modifică, de fapt, codul fiscal. De ce? Simplu: Scutirile pentru regimul construcțiilor se aplică dacă angajatorii au minim 80% din cifra de afaceri provenită din activitățile de construcții așa cum sunt ele definite la punctul 5 art.60 din […]
Reglementările statului român. Azi, iarăși, despre D112
Scriam în articolul legat de modificarea prin OUG 43/2019 a celebrei deja, OUG 114/2018, că este anormal ca modificarea să producă efecte în cursul lunii. Scriam acolo că ordonanța 43 introduce noi probleme în loc să clarifice problemele ridicate de ordonanța 114. Și a treia problemă era: 3. problemă nou introdusă – lipsa reglementărilor pentru […]