ANAF a inițiat acum ceva timp, prin 2010, dacă mai țineți minte, un proiect de ordin prin care se stabilea ca declarația 394, cea ce conține livrările și/sau achizițiile efectuate cu factură (exclusiv facturile pentru operații scutite de TVA sau pentru care se aplică măsurile de simplificare – “taxarea inversă”) de către persoane impozabile din România, înregistrate în scopuri de TVA, să se depună lunar. La vremea respectivă proiectul a generat discuții interminabile. Iată că, MF, de fapt ANAF, după ce s-a terminat valul de discuții și proteste
a transformat proiectul în ordin (neaprobat ce-i drept, adică e tot în stadiu de proiect, dar mai avansat). Vedeți detalii aici, aici și aici.
Acest subiect mi-a fost readus în atenție de o discuție de pe forumul SAGA unde o doamnă, utilizator al forumului, a postat și acest link.
La modul în care e postată informația, este foarte probabil, ca pentru luna iulie (adică în august) să se depună deja D394.
De remarcat că și cei ce au obligația depunerii D300 trimestrial, se pare că vor depune D394 tot lunar.
Deci, vom avea o vară fierbinte: modificări la revisal, d394 lunar și mai vedem pe parcurs …
Nicio problema, depunem si D394 la minut daca trebuie, tehnologia o permite. Ne agitam degeaba. As vrea sa vad site-ul MF cum se comporta cu D394 depuse lunar …