Iată că, în data de 30 martie, Guvernul României mai modifică o dată codul fiscal. Este, dacă nu mă înșel, a 5-a modificare a codului fiscal efectuată în acest an. În decurs de doar 3 luni. Dacă o ținem tot așa, peste un an avem toate motivele să rescriem codul fiscal. Iar despre predictibilitate să învățăm să facem niște glume mai bune, pentru că nu mai poate fi vorba despre așa ceva.
Modificarea este adusă de OUG 25/2018 publicată în Monitorul Oficial 291 din 30 martie 2018.
Ce se modifică prin această ordonanță?
La impozitul pe venitul microîntreprinderilor apar niște modificări așteptate de o parte a mediului de afaceri.
Se introduce posibilitatea firmelor care acum aplică impozit pe venitul microîntreprinderilor să opteze o singură dată pentru a trece de la impozit pe venitul microîntreprinderilor la impozit pe profit dacă acele firme au un capital social de minim 45.000 lei și minim doi salariați cu normă întreagă (pot fi și salariați cu fracții de normă, dar ale căror norme cumulate să fie echivalentul normelor a doi salariați cu normă întreagă) angajați cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată sau au cel puțin două persoane remunerate în baza unor contracte de administrare sau mandat cu o indemnizație cel puțin egală cu salariul minim pe economie.
Trecerea la impozit pe profit se va realiza începând cu trimestrul în care societatea îndeplinește cele două condiții simultan, iar calculul impozitului pe profit se va face ținându-se seama de veniturile și cheltuielile înregistrate cu data de 1 a primei luni a acelui trimestru.
Dacă după trecerea la profit una sau ambele condiții care au permis trecerea la profit nu se mai îndeplinesc, atunci, pentru a rămâne plătitoare de impozit pe profit, entitatea trebuie să reîndeplinească condiția în termen de 60 de zile calendaristice. În caz contrar va trece la micro iarăși și nu va mai putea reveni la impozit pe profit decât dacă va îndeplini alte criterii decât cele legate de capital social sau de numărul de salariați.
În anul 2018 posibilitatea de a trece la micro se introduce abia cu data de 1 aprilie 2018. Așadar toate firmele care se încadrau la trecerea la profit datorită mărimii capitalului și numărului de personal, vor fi plătitoare de impozit pe venit pe trimestrul I și abia din trimestrul II vor putea să-și exercite opțiunea de schimbare a modului de impunere. Aici nu s-a mai dorit o modificare retroactivă, deși așa cum am văzut prin OUG 3/2018 și OUG 8/2018 în special prin OUG 8, o astfel de modificare este posibilă dacă se dorește.
Sponsorizări.
De acum se permite microîntreprinderilor să deducă din impozitul pe venit datorat 20% din acesta dacă efectuează sponsorizări în condițiile legii 32/1994.
Dar nu orice sponsorizare va fi dedusă din impozitul datorat. Pentru această facilitate microîntreprinderile trebuie să sponsorizeze fie o entitate nonprofit sau o unitate de cult, dar care sunt furnizori de servicii sociale și care să fie acreditată cu cel puțin un serviciu social licenția.
Așadar dacă o microîntreprindere sponsorizează un ONG care nu furnizează servicii sociale și nu are nici un serviciu social licențiat, nu va putea deduce nimic din impozit.
În situația aceasta este necesar, pentru o microîntreprindere, să poată face dovada sponsorizării unei astfel de entități. Fie indicând în contract datele despre serviciul social sau despre licența entității, fie anexând o copie a licenței, prin orice mijloace de probă pentru a putea efectua deducerea.
Similar impozitului pe profit suma pe care nu o poate deduce în trimestrul în care a efectuat sponsorizarea, poate fi reportată pentru următoarele 28 de trimestre (echivalentul celor 7 ani fiscali). Reportul pe trimestre este logic câtă vreme baza impozabilă este calculată la nivel de trimestru nu de an.
Obligații suplimentare – dacă o microîntreprindere efectuează acest tip de sponsorizare pentru care beneficiază de o astfel de deducere, va fi obligată să depună, până în data de 25 ianuarie a anului următor sau 25 a lunii următoare a ultimului trimestru în care mai aplică titlul impozit pe venit, o declarație informativă, în care va înscrie beneficiarii sponsorizării. Modelul va fi stabilit de către ANAF.
Dreptul de a deduce acest tip de sponsorizări este acordat doar începând cu data de 1 aprilie 2018. Așa că dacă în primul trimestru din 2018 aveți acest tip de sponsorizări, nu veți putea deduce nimic din impozitul pe venitul microîntreprinderilor.
Impozit pe venit
Modificarea anterioară, prin OUG 18/2018, despre care am scris zilele anterioare nu a fost așa de consistentă. Se pare că a fost incompletă. Nu de alta, dar și prin OUG 25/2018 se mai modifică unele chestiuni legate de impozitul pe venit și legate de contribuții sociale.
Să vedem ce apare nou. Una din modificări, despre care sincer mă mir că nu a fost introdusă de mai mult timp întrucât era necesară, este legată de sportivi.
Poate nu știați, dar în urmă cu ceva timp, în 2017 mai exact, prin OUG 38/2017, a fost modificată legea 69/2000, legea educației fizice și sporturilor, lege prin care sportivii de performanță, dar nu numai ci și sportivi amatori, legitimați la un club, antrenori, medici, kinetoterapeuți, asistenți, ai cluburilor puteau fi remunerați în baza unui contract de activitate sportivă.
Veniturile obținute în baza unui astfel de contract de activitate sportivă sunt, din punct de vedere fiscal, asimilate veniturilor din activități independente. O astfel de persoană, în baza contractului se putea înregistra la ANAF similar activităților exercitate de profesii liberale. Dar era obligat să conducă evidență contabilă, să emită facturi și să emită chitanțe pentru încasării, ceea ce însemna o împovărare pentru sportivi.
Acum, prin modificarea codului fiscal:
– veniturile din contract de activitate sportivă sunt considerate venituri din activități independente – se introduce un articol nou 68^1 în codul fiscal, dar al căror impunere se face prin reținere la sursă, impozitul fiind final. Reținerea se va efectua de către plătitorii de venituri.
– impunerea se va face prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut. Termenul de plată al impozitului este data de 25 a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul și s-a reținut impozitul.
– urmare a acestei modificări, acest tip de venituri vor fi impozit nu mai au obligația conducerii de evidențe contabile și nici cea de conducere a registrului de evidență fiscală
– plătitorii venitului nu vor avea obligația de a reține la sursă impozit dacă beneficiar al venitului este o persoană juridică sau o asociere care are obligații contabile
Sponsorizări
Se modifică și la titlul impozit pe venit toate textele legate de redirecționarea cotei de 2% către susținerea entităților non profit, unităților de cult sau burse private.
De acum contribuabilii pot redirecționa fie 2% fie 3,5%, după caz, în funcție de beneficiarul sponsorizării, astfel:
– 2% poate fi redirecționat către orice entitate non profit, unitate de cult, înființate conform legii, sau pentru acordare de burse private
– 3,5% poate fi redirecționat, similar microîntreprinderilor, doar către acele entități non profit sau unități de cult, care sunt furnizori de servicii sociale și care au licențiat cel puțin un serviciu social
Legat de acestea din urmă, cele acreditate și deținătoare a unei licențe, este anormal ca Ministerul Muncii să nu dețină sau dacă deține să nu publice la loc vizibil o listă a acestor entități. Ar fi un lucru care ar putea ajuta firmele și persoanele să știe dacă beneficiarul sponsorizării se încadrează în această categorie. Ar păzi firmele și persoanele de eventuale încălcări ale codului fiscal în sensul în care ar deduce sau direcționa sume necuvenite către entități care nu ar avea de ce să beneficieze de ele.
Contribuții sociale
Acum și veniturile din contracte de activitate sportivă intră în plafonul în funcție de care se datorează CAS – respectiv 12 salarii minime pe economie. Aceste venituri se includ în calculul plafonului la valoarea lor brută.
Dacă venitul brut din contractul de activitate sportivă este inferior plafonului de 12 salarii minime, atunci persoanele respective nu datorează CAS. Dacă depășește datorează CAS, iar plătitorul de venit este cel care va calcula și reține CAS – similar celor ce obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală.
Similar, în cazul CASS, venitul brut din contract de activitate sportivă va intra în calculul plafonului în funcție de care se stabilește dacă beneficiarul venitului va plăti CASS sau nu.
Plătitorii cu reținere la sursă a impozitului pentru acest tip de venit – vor reține, dacă este cazul și contribuțiile sociale similar cazurilor descrise în articolul anterior despre OUG 18/2018, la venituri din drepturi de autor.
Beneficiarii de acest tip de venituri, în general nu au obligația depunerii declarației unice decât în anumite condiții.
Similar beneficiarilor de venituri din drepturi de autor și beneficiarii veniturilor din contracte de activitate sportivă vor depune declarația unică pentru venituri obținute anterior intrării în vigoare a OUG 25/2018. Plătitorii venitului vor face reținerea la sursă a impozitului/contribuțiilor sociale doar de la data intrării în vigoare a OUG. Tot plătitorii vor fi cei care vor urmări încadrarea în plafoanele anuale în funcție de care persoana beneficiară a venitului datorează contribuții sociale sau nu.
Alte modificări aduse de OUG 25/2018
Se modifică măsurile tranzitorii din OUG 18/2018. Se fac precizări despre cum procedează ANAF dacă a emis deja decizii de impunere și le-a comunicat sau nu, modul de anulare din oficiu a acestora sau de scădere din evidența fiscală, după caz.
Sunt mici modificări aduse codului fiscal la TVA – art.268.
Se modifică nivelul accizelor pentru motorină utilizată în cazul transporturilor.
Se introduce taxă specială pentru promovarea turistică a Bucureștiului care va fi venit la bugetul local al capitalei.
Se modifică și Legea 207/2015 – codul de procedură fiscală în special pe unele articole legate de acordarea de eșalonări la plată.
Se modifică și OUG 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa auto, taxa de poluare și de mediu pentru autovehicule.
Mai sunt unele acte modificate, dar nu mai scriu despre ele. Le puteți vedea în textul ordonanței.
OUG 25/2018 a intrat în vigoare la data de 30 martie 2018, data publicării ei, cu excepția articolelor legate de trecerea la profit a microîntreprinderilor și celor legate de deducerea sponsorizărilor din impozitul pe venit, articole care intră în vigoare de la data de 1 aprilie 2018.
Multumim de informare!
Subscriu la ce a zis colegul din Satu Mare!
Referitor la revenirea la IPR: conform legii, in 29.03.2018 am depus vector cu trecerea de la IPR la micro incepand cu 01.01.2018, desi indeplineam conditiile referitoare la salariati si capital, nefiind inca publicata OUG 25.
Intrebare: de ce nu pot luni (02.04.2018, prima zi lucratoare dupa sambata, 31.03.2018 – termen limita) sa depun vector cu optiunea revenirii la IPR incepand cu trimestrul I 2018, trimestru in care erau deja indeplinite conditiile, in temeiul OUG 25, deoarece indeplinesc cele 2 criterii inca din 2017 ?
Scuze, am gasit raspunsul la finalul OUG 25/2018, unde scrie clar ca art. I pct. 3 și pct. 5, intră în vigoare la data de 1 aprilie 2018.
Buna ziua, pentru trecerea la impozit pe profit de la 01 aprilie se depune decl de mentiuni pana la data de 15 aprilie? Multumesc anticipat…
Se poate depune oricând în cursul trimestrului. Nu are un termen anume. Este vorba de exercitarea unei opțiuni, nu este o chestiune obligatorie.
Eu am depus decl 700 pentru trecere de la profit la micro.
Apoi, azi, cand am depus D700 pentru revenire la profit cu 01.04.18, mi-a dat eroare…..
eroare: 1500-1-Solicitarea de luare in evidenta pentru grupul de impozite trebuie efectuata
simultan – nu se opereaza corectia
Sa inteleg ca revenirea la imp profit nu se mai poate face decat la ghiseu prin depunerea D010?
Nu cred. Poate nu ați completat corect data ieșirii de la micro, care trebuie să fie 31/03/2018 și data intrării la profit 01/04/2018. Ambele trebuie să existe în D700.
Buna ziua, o intrebare: cei care nu platesc impozit pe profit ci platesc acel 1% la cifra de afaceri, pot face sponsorizari? Si daca, da, in ce procent sau cum se deduc aceste sponsoeizari? Ma lovesc de refuzul acestora in incercarea de a atrage cat mai multe fonduri pentru un club sportiv si voiam sa stiu daca chiar nu o pot face sau contabilii lor ii sfatuiesc astfel din nestii ta sau din comoditate…
Sponsorizare poate face oricine, indiferent că deduce ceva sau nu. Nu există nicăieri vreo condiționare în acest sens. Sponsorizarea nu ține de deduceri ci de dorința de a ajuta care nu are cum să fie reglementată.
Dar legea fiscală permite anumite avantaje fiscale pentru cei care sponsorizează, conform legii, entități non-profit sau chiar persoane. În ceea ce privește situația microîntreprinderilor: sponsorizările efectuate de aceștia nu aveau nici un avantaj de natură fiscală, nu se diminua nici un impozit și de aici și reticența lor în a efectua sponsorizări, dar reticența era una pur financiară nu era o restricție legală. De la 1 aprilie 2018 și microîntreprinderile pot deduce din impozitul datorat până la 20% din acesta, dar numai dacă sponsorizează ONG-uri acreditate pentru efectuarea de servicii sociale și numai dacă aceste ONG-uri au cel puțin un serviciu social licențiat. Licențierea se face de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Așadar nu orice sponsorizare va fi deductibilă din impozit.
Angajatii trebuie sa fie cu norma intreaga ? nu am gasit mentiunea.
Nu neapărat. Pot fi cu normă parțială, dar suma normelor să fie echivalentul a cel puțin 2 salariați cu normă întreagă.
buna ziua,
va rog sa ma ajutati cu un raspuns la urmatoarea intrebare: o firma neplatitoare de tva face achizitii intracomunitare de marfuri de ex imbracaminte din Polonia, Ungaria, si s-a inregistrat prin optiune ca platitor de TVA pentru ACHIZITII INTRACOMUNITARE, Intrebarea este daca poate ALEGE SAU OPTA unde sa plateasca tva -ul in Romania sau in tara de unde importa, si dupa caz factura e facuta cu TVA sau fara, adica daca plateste tva-UL in tara de unde importa e facuta cu TVA, ……iar daca e facuta fara tva e platit in Romania. cei din Polonia sau Ungaria nu verifica firma din Romania in ce stare e , care certificat i se da asa factureza…….dorinta firmei care importa de a plati tva -ul acolo e pentu ca are procent mai mic e sub 19 % sau e la intelegere de alta natura.
Nu alege defel. Dacă e înregistrată în scopuri de TVA pentru AIC, atunci datorează TVA în România pentru orice achiziție intracomunitară efectuată.
Buna ziua. Pentru contractele de activitate sportiva cu retinere la sursa incepand cu 1 aprilie 2018, unde introducem pesoanele in saga ? In modulul de salariati ? Multumesc
Momentan nu există suport pentru acest tip de persoană.
In ce priveste portivii, daca acestia sunt organizati ca PFI respectiv PFA, deci au personalitate juridica, sa inteleg ca in acest caz platitorul de venit NU este obigat sa retina la sursa impozitul/sanatatea si pensia. Am inteles bine?
Teoretic da, în cazul PFA înregistrați la registrul comerțului. Ca profesie liberală au fost înregistrați în baza contractului de activitate sportivă. Chiar și ca PFA erau obligatorii contractele de activitate sportivă.
În acest context sportivii trebuie să își închidă PFA/PFI și pot obține venituri în baza contractului de activitate sportivă pe mai departe caz în care aceste venituri sunt cu reținere la sursă.
Dacă ar rămâne ca PFA sau PFI, veniturile lor nu sunt venituri din activități independente ci sunt tot în baza unui contract de activitate sportivă caz în care plătitorul de venit este obligat să rețină la sursă dat fiind natura venitului.
Avem sperante ca in luna mai sa avem suportul necesar pentru acest tip de persoana? Stiu ca si decl 112 se va modifica cu privire la persoanele ce realizeaza venituri din activitatea sportiva. Multumesc
Într-o versiune viitoare da. Să apară și PDF-ul pentru 112 prima dată.
Buna ziua Cristi! Te rog un pic de ajutor in doua spete!
1. In cazul in care una din sportivele mele obtine venituri din Contract de activitate sporiva, dar are si contract de munca in alta parte si acolo plateste sanatatea si pensia, daca aduce o adeverinta mai rebuie sa-i virez si eu sanatatea si pensia la Club?
2. Aceiasi sportiva pe care vreau sa o ajut ca si I.I. sa-si completeze declaratia unica din Ianuarie – Martie 2018 nu plateste CAS si CASS pentru ca este angajata si se ajusteaza si norma?
Multumesc!
1. Nu.
2. Este la normă de venit? Atunci depinde de valoarea normei/venitului net realizat în cele 3 luni raportat la salariul minim.
Buna ziua,
Am avut urmatoarea situatie la trimestrul I 2018:
– Lunile ianuarie si februarie : doi salariati activi cu 4 ore/zi fiecare si un salariat activ cu 32 de ore/luna
– luna martie: un salariat activ cu 4 ore/zi, un salariat cu contract suspendat cu 4 ore/zi si un salariat activ cu 32 ore/luna.
Programul SAGA a aplicat cota de 1 % pentru impozitul pe microintreprinderi. Este corect asa, din moment ce in martie cei dou salariati activi nu cumulau o norma intreaga?
Multumesc!
Din punct de vedere al impozitului pe venit contează numărul salariaților cu contract de muncă al căror contract nu este încetat. Nu contează dacă este suspendat sau nu.
Avem doua tipuri de sponsorizare la tr.III,la un ONG acreditat si unul nu,pt.cel acreditat folosim ct.6584 dar pentru sponsorizarea la ONG neacreditat unde ar fi mai bine de inregistrat de contabilizat?
Soluția este simplă: creați două analitice la 6584. Creați 6584.01 – Sponsorizări deductibile și 6584.02 – Sponsorizări nedeductibile. Și în ecranul de configurare societăți, pagina conturi automate, setați contul 6584.01 la cheltuieli cu sponsorizarea.
Ieșiți și reintrați în program după ce modificați contul în pagina aceea de conturi automate.
Buna ziua, va rog sa ne ajutati si pe noi intr-o problema. Fata mea este medic veterinar, are cabinet propriu si eu lucrez jumatate de norma cu ea.Contabilitatea o facem singure. La data de 1oct am oprit activitatea cabinetului pentru 126 zile concediu de maternitate al fetei.Am depus 070 si rectif.pt declaratia unica si luarea in evidenta de intrerupere de la Colegiu Med.Vet la ANAF.Acum, in luna oct am platit facturi luate de cabinet din luna aug si sept. Mai am
voie sa deduc sumele platite si cand sa fac aceasta?Activitatea va incepe la anul in 5 feb.2019?va multumesc!
Da, eu zic că da. Suspendarea de activitate înseamnă doar că nu obțin venituri din activitatea desfășurată. Dar pot fi cheltuieli și pot fi deduse dacă fac dovada că bunurile/serviciile au fost utilizate anterior suspendării.
Buna ziua!
In situatia in care un SRL are capital social subscris varsat mai mare de 45.000 lei, anterior datei de 01aprilie2018 si numar de salariati mai mare de 2 la data de 31octombrie2018, iar in prezent aplica impozit micro. Poate opta societatea pentru Impozit pe profit incepand cu 01 octombrie 2018? Declaratia 010 in acest caz cand are termen?
Multumesc!
Da, poate.
In ce conditii o microintreprindere poate incheia un contract de mecenat? De ce facilitati beneficiaza la impozitul pe venit?
Să aibă pentru ce să-l încheie. Nu există condiții anume.
Nu beneficiază de nici o facilitate. Facilitățile se acordă exclusiv pentru sponsorizări acordate unor ONG-uri acreditate să presteze servicii sociale.
O firma platitoare de impozit pe profit in anul 2018 cu:
– capital social >45000 lei
– salariati >2
– venituri totale realizate in 2018 <1 mi euro
care opteaza pentru aplicarea in continuare a impozitului pe profit, dupa logica mea, nu ar trebui sa mai depuna nici declaratia 700 pentru trecerea la impozitul pe veniturile microintreprinderilor si apoi nici aceeasi declaratie 700 pentru revenirea la plata impozitului pe profit.
Aveti alta opinie sau cunoasteti vreo pozitie oficiala a ANAF cum ca este necesara mai intai trecerea la impozitarea veniturilor microintreprinderilor, urmata de revenirea la impozitarea profitului?
Nu trebuie să treacă la micro și apoi la profit. Ar fi absurd. Și asta pentru că dacă ar trece la micro, nu ar mai putea reveni la profit.
Buna dimineata! Avem in comuna un club sportiv de drept public. Societati comerciale(micro)ar dori sa sponsorizeze cu 20% din impozitul pe venit. Mai pot deduce sumele din impozitul datorat pentru anul 2018, daca sunt incheiate contracte in 2018, dar plata s-a facut in 2019?
Va multumesc!
Nu.
Și dacă era plata efectuată în 2018 nu puteau deduce. Pentru a deduce și micro din impozit, până în martie 2019 inclusiv, unitatea sponsorizată trebuie să fie acreditată pentru prestarea de servicii sociale.
Deducerea depinde de plata efectivă.
Buna ziua,
1. Sunt persoana cu profesii libere. In declaratia unica, daca am obtinut in anul 2019 venituri de 30.000 lei, mai mari de 24.960 lei, este corect sa platesc CASS la suma de 24.960 lei, sau trebuie sa platesc calculat la venitul obtinut de 30.000 lei.
2. La veniturile realizate pentru incadrarea ca platitor de CASS, la pct.I.3.2 din declaratia unica voi completa venitul net sau brut? In formular nu este mentionat.
Va multumesc
1. veniturile de 30000 lei sunt venituri brute sau nete? La stabilirea obligației de plată pentru CAS și CASS se ia în considerare venitul impozabil (diferența dintre venitul brut și cheltuielile deductibile).
2. Venitul net. Declarația nu precizează pentru că modul de determinare și stabilire a bazei este reglementat în codul fiscal.