MF. Transparența unui minister…

30 Jul 2014 | Diverse | 2 comentarii963 vizualizari

responsabilitateMă bătea gândul zilele trecute să laud Ministerul Finanțelor pentru că dă dovadă de transparență, publicând proiectele codului fiscal și a celui de procedură fiscală. Cum în administrația publică din România o astfel de minune nu ține mai mult de câteva zile, Ministerul Finanțelor a decis și el să confirme acest fapt retrăgând de pe site proiectele respective. Am și scris despre asta la acea vreme arătând că argumentele folosite în comunicatul de presă sunt cel puțin jenante și contradictorii.

Ei bine, ieri, doamna ministru a finanțelor publice din România, a mai confirmat încă odată, de parcă mai era cazul, faptul că MF este, probabil, cel mai închis și lipsit de transparență minister din România. Și că transparența decizională și dezbaterea publică nu sunt ceea ce ar trebui să fie ci sunt ceea ce decide onor MF că trebuie să fie. Spre exemplu, dezbaterea publică înseamnă în opinia MF consultarea cu mediul academic. Nu consultarea cu contribuabilii, cu entitățile puse să aplice elucubrațiile legiferate de MF, nu! Ci consultarea cu mediul academic. Exclusiv. Este contrazisă însăși noțiunea de dezbatere publică. Este încălcată grosolan legea transparenței decizionale. Și, cu toate acestea, nu răspunde nimeni. Nu se ia nici o măsură.

Mai mult, luată la întrebări despre aceste proiecte, doamna ministru, a preferat să plece pur și simplu din conferința de presă, fără a încerca măcar să răspundă la întrebări. Mă întreb eu: în astfel de condiții, cu astfel de miniștrii, e de mirare că apar tot felul de legi, ordonanțe, hotărâri, pe care, tu contribuabil, te întrebi cum să le pui în aplicare? Te miri unde și cum au fost dezbătute acele acte? Aveți răspunsul.

2 comentarii

  1. De toata jena…”Bravos..”d-na Petrescu halal sa-ti fie…( Parafrazez pe cineva mai istet dar de mare actualitate)

  2. “Ministerul Finanțelor Publice va analiza propunerile pe care le va primi în procesul de consultare publică, și, în funcție de rezultatul analizei, proiectele aflate acum în dezbatere publică vor fi modificate. De asemenea, vor putea surveni modificări și în cursul dezbaterilor care vor avea loc, ulterior, la nivelul Guvernului și Parlamentului.”

    E un extras din Comunicatul referitor la modalitatea de calcul a impozitului pe cladiri (fireste….din viitorul CodFiscal).Altfel, desi prestatia doamnei ministru de finante e mai mult decat jenanta, ma hazardez sa cred ca nu e neaparat din vina dansei.Ca se complace in aceasta situatie…asta intr-adevar e grav.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *