Adobe Reader și declarațiile fiscale, asistență clienți

02 Mar 2023 | Declarații, Programe | 24 comentarii22110 vizualizari

Am stat puțin pe gânduri dacă să scriu sau nu acest articol și în cele din urmă am decis că da, merită scris și publicat aici. Aș vrea să încep și prin a spune că eu chiar lucrez în contabilitate, am un birou al meu unde folosesc programele SAGA, unde operez date, întocmesc state de salarii și generez declarații atât în format XML cât și în format pdf așadar vorbesc în cunoștință de cauză și ca unul care lucrează practic nu vorbesc doar din ce aud că s-ar întâmpla.

De asemenea am fost în situația în care am ajutat colegi de breaslă, cunoștințe sau prieteni, cu rezolvarea unor chestiuni de natură tehnică acolo unde a fost necesar.

De unde a plecat acest articol? De la zecile de mesaje de pe forum și cele de pe mail legate de celebrul mesaj generat de Adobe Acrobat Reader – “This document enabled extended features in Adobe Acrobat Reader. The document has been changed since it was created, and use of extended features is no longer available. Please contact the author for the original version of this document.” (“Acest document a activat caracteristicile extinse în Adobe Acrobat Reader. Documentul a fost modificat de la crearea lui și utilizarea caracteristicilor extinse nu mai este posibilă. Va rugăm să contactați autorul versiunii originale a acestui document”).

Repet: mesaj generat de către Adobe Acrobat Reader! Nu de către SAGA, nu de către Windows nu de către alt program. Generat de Acrobat Reader.

Cum a ajuns însă Adobe Acrobat Reader să genereze un astfel de mesaj? Ei bine, de la modul în care ANAF a proiectat fișierele pdf inteligente ce se completează pentru D112 sau situațiile financiare de exemplu. De ce le spune fișiere inteligente? Pentru că ele conțin niște programe în cadrul lor, scripturi, care permit efectuarea de calcule în cadrul fișierului, în mod automat, permit actualizarea de valori, verificarea de corelații, generarea de mesaje de validare ori de eroare, etc. Ei bine acele programe pot verifica și dacă sunt deschise pe anumite sisteme de operare sau dacă există anumite fișiere ori setări care să le permită rularea pe calculatorul pe care sunt deschise.

ANAF a publicat aici la începutul anului un comunicat în care scria așa: “pentru a nu afecta procesul de digitalizare a Ministerului Finanțelor (ANAF) și pentru a urma standardele înalte de securitate stabilite la nivel mondial, va informam ca începând cu 08.01.2023 aplicațiile puse la dispoziția contribuabililor (pdf-urile inteligente) vor putea fi utilizate numai pe sisteme de operare aflate in suport la producător și cu toate update-urile la zi.”

Cu alte cuvinte cei care folosesc Windows XP, Windows Vista, Windows 7 sau Windows 8 pentru care suportul oferit de către producător (Microsoft) a încetat, vor avea din ce în ce mai des probleme în a genera declarațiile fiscale și a le deschide ori genera sau valida cu Adobe Acrobat Reader. Puteți verifica ciclul de viață a diverselor versiuni de Windows aici sau aici.

Chiar și Adobe, pentru Acrobat Reader, nu mai oferă actualizări pentru versiuni localizate în limba română de exemplu ci numai pentru cea în limba engleză.

Cum au fost situații în care mesajul de eroare indicat anterior a apărut și pe versiuni de Windows 10, ANAF a oferit și soluția pe care am descris-o aici chiar la finalul articolului. Din partea SAGA atenționarea a venit încă de la publicarea versiunii 3.0.556, când în mailul legat de actualizare era și acest text:

MPORTANT
1. In anumite situatii, la generarea declaratiilor in format PDF, poate aparea mesajul “Acest document a activat caracteristici extinse in Adobe Acrobat Reader. Documentul a fost modificat de la crearea sa, iar utilizarea caracteristicilor extinse nu mai este disponibila. Contactati autorul versiunii initiale a acestui document.”
Acest mesaj este provocat de programul Adobe Reader. Pentru rezolvare, parcurgeti urmatorii pasi:
a) Inchideti programul Adobe Reader;
b) Accesati calea “C:\Users\\AppData\Roaming\Adobe\Acrobat\DC\Security\”. Atentie! Folderele sunt de tip hidden;
c) Redenumiti fisierul “addressbook.acrodata” in “addressbook.acrodata.old”;”

Textul a fost reluat în mailul pentru actualizarea versiunii 3.0.557 la SAGA C și versiunii 3.0.315 la SAGA PS. Pe forum a fost postată aceiași soluție. Tot pe forum și ulterior prin mail s-a mai comunicat și soluția de aici. Ultima soluție este de fapt una care implica dezinstalarea completă a programului Adobe Acrobat Reader și reinstalarea lui.

După cum se vede, pentru o problemă generată de setările de securitate impuse de ANAF și care apare la deschiderea de către Adobe Reader a fișierelor pdf de la ANAF s-a oferit de către SAGA Software nu doar o atenționare cu privire la posibila ei apariție la unii utilizatori, dar s-a oferit și o soluție asumată de ANAF care ar permite rezolvarea problemei.

Pentru D112 mai exista soluția generării de fișier XML care să se valideze cu DUKIntegrator sau cu programul “Declaratii ANAF” pus la dispoziție gratuit de către SAGA Software ori cu un alt soft dedicat semnării și trimiterii la ANAF a declarațiilor fiscale dacă utilizatorul utilizează un alt soft decât cel gratuit de la SAGA.

Cu toate acestea:

  • sunt o grămadă de utilizatori care cred, ba unii chiar sunt convinși și afirmă că ei “știu cu siguranță”, că aceste fișiere PDF sunt generate de SAGA. Că sunt programate, proiectate de SAGA. Este complet fals. Fișierele sunt programate, proiectate, de către ANAF. Ceea ce fac SAGA și alte softuri care generează aceste fișiere (pre-completate), este să genereze informații pe care să le transmită automat către acestea scutind utilizatorul de completarea manuală a acestora. Odată completate, fișierele pdf aplică propriile calcule și reguli de validare, uneori ignorând valorile transmite automat către ele, alteori recalculând valorile transmise de softurile terțe.
  • sunt utilizatori care cred că SAGA deschide direct acele fișiere. Nu, nu este adevărat. SAGA doar transmite o comandă programului Adobe Acrobat Reader indicându-i să deschidă automat acele pdf-uri. Dacă utilizatorul nu-l are instalat, nu are alt program similar, comanda e ignorată de către sistemul de operare și nu se deschide nimic.
  • sunt utilizatori care consideră normal să primească asistență legată de erori care nu au legătură cu programele SAGA. În acest caz, unii utilizatori, pornind de la ideile anterioare, consideră că eroarea ce le apare la deschiderea Adobe Acrobat Reader este generată de SAGA și nu de către Acrobat Reader și cer ca SAGA să le rezolve problema.
  • sunt utilizatori care nu consideră că este suficient ce soluții li se oferă prin mail.
  • sunt utilizatori care nu au noțiuni minime de lucru la calculator. Nu au noțiuni minime legate de lucrul cu fișiere. Ei bine, o parte din aceștia sunt și agresivi ca atitudine. Vă dau un exemplu de aici sau vă citez dintr-un mesaj cu textul acestuia în forma sa originală, nealterată: “nu stiu de ce v-am platit ca eu sa-mi generez un nou adobbe cind asteptam de la dumneavoastra un program de bilant fara atitea modificar.

Nu contează că oamenilor li s-a oferit soluția. Nu contează că problema, în mod real, nu a fost generată defel de SAGA.

Oamenii plătind licența pentru program cred că orice problemă care ar deriva din utilizarea lui este problema programului și ei trebuie să primească suport on-line și pentru asta chiar dacă e o problemă ce nu este generată de program.

Oamenii cer să li se rezolve problema cu Adobe Acrobat Reader considerând, eronat, că e o problemă generată de SAGA. Motivul: ei au apăsat în SAGA butonul “Generare pdf”, ulterior la deschiderea Adobe Reader a apărut o eroare așa că tot SAGA trebuie să o rezolve. Și când li se oferă soluția sunt dezamăgiți pentru că ei vor să li se ofere asistență remote prin conectarea la ei, nu în scris prin mail, și să li se rezolve acum dacă se poate.

Din experiență personală – nici prin gând să nu-ți treacă să spui oamenilor că e momentul să facă ceva să schimbe calculatorul sau sistemul de operare. Atunci să te ții. Justificări și argumente pentru a nu face asta, plângeri și acuzații, toate stările posibile le vei întâlni. Când le spun celor cu care interacționez personal că un PC nou costă circa 2000 lei și că poți cumpăra licență Windows și Office cu 100 lei (ambele în 100 lei), fie nu mă cred, fie consideră că nu merită să investească într-un PC nou. Culmea – asta venind de la oameni care câștigă bani utilizând acel PC și nu pentru a-l folosi la jocuri sau la pierdut timpul pe net. Un calcul simplu ne arată că dacă ai câștiga doar 500 lei/lună folosind acest calculator și considerând că doar 100 lei ai aloca din câștig pentru amortizarea investiției ai recupera banii în mai puțin de 2 ani.

Când le spui că declarațiile se pot genera în XML și se pot depune așa, apare, mai ales la D112, argumentul că pdf rezultat are doar două pagini. Da, dar asta nu înseamnă că datele nu ajung la ANAF. Că situațiile financiare nu se pot genera în XML și că ei sunt obișnuiți cu pdf.

Dar dacă pur și simplu nu ți se poate rezolva problema din punct de vedere tehnic din cauză că ai un calculator vechi cu un sistem de operare depășit cu aplicații care nu mai sunt actualizate? Ce faci atunci? În loc să iei măsuri, continui să te plângi și să arunci vina în altă parte?

Acuzațiile de genul “din cauza voastră nu pot depune declarațiile” sunt deja o banalitate în cazul acestor utilizatori care ignoră sau nu vor să asculte soluțiile oferite. Nu sunt mulți, dar sunt vocali și nu ai cum să-i faci să înțeleagă faptul că problema e în altă parte și că ignoră sau aleg să ignore faptul că li se oferă o soluție.

Dacă nu știați, ANAF susține că pdf-urile sunt destinate completării manuale și nu automate. Așa că eu le-am recomandat unora din cei care m-au contactat cu problema asta să facă ce spune ANAF – să descarce pdf-ul de pe site de la ANAF, să-l deschidă manual cu Adobe Reader și să-l completeze. Iar dacă au aceiași eroare când fac asta să apeleze la suportul ANAF. Să vedem: se conectează remote la ei? Li se oferă o altă soluție decât cea oferită deja?

De asemenea nu pot să nu remarc că, pe forum se cere asistență în mod direct – de exemplu aici – la modul că utilizatorii cred că acolo e locul unde sunt cu precădere cei de la suport și nu alți utilizatori ca ei. Sau nu pot să nu remarc că pe Facebook, pe pagina oficială a SAGA, sunt oameni care cer acolo asistență, unii din ei postându-și numere de telefon personale sau adrese de mail personale.

Oameni buni: NU mai faceți asta! Nu vă postați numerele de telefon în mesaje publice sau pe forumuri publice. Nu vă postați adresele de mail așa. Că ajungeți să vă întrebați de unde vă apar mesaje spam sau de tip scam. Nu mai cereți asistență pe Facebook! Asistența legată de utilizarea programelor se acordă exclusiv utilizatorilor care dețin o licență validă și se oferă exclusiv prin telefon și/sau mail. Nu prin postări ori comentarii pe Facebook.

24 comentarii

  1. Acestor utilizatori de SAGA le pot sugera sa incerce alte softuri de contabilitate. Le pot sugera WinMentor (va rog sa stergeti acest paragraf daca nu se pot nominaliza alte softuri) unde singura modalitate de generare declaratii este formatul. xml. Sau sa utilizeze si din SAGA formatul .xml. Foarte bine subliniat in articol, formatul .pdf se preteaza pentru completarea manuala.
    Cei care au vechime in profesia asta sigur au mai utilizat si alte softuri. Eu nu am intlanit nici un alt soft care sa acopere o arie atat de larga de declaratii fiscale. Deci daca “nu stiu de ce v-am platit” ar fi o solutie sa nu prelungiti acea licenta si d-na/dl e liber(a) sa aleaga alt soft.
    Eu personal aduc multumiri SAGA pt ca mie imi simplifica munca semnificativ de cativa ani buni.

    1. Superb! Și eu mulțumesc celor de la saga, lucrez în saga de 15 ani, sunt minunați!!!tot respectul!!!

  2. Mda, eu mi-am luat un laptop cu Windows 10 si nu am avut probleme. Doar ca la mutarea programului de pe un dispozitiv pe celalalt, am cerut ajutor la Saga, chiar contra cost, fiindca nu eram foarte sigura ca pot face eu acest lucru. Stiti ce mi-a raspuns operatorul? Ca nu ma poate ajuta si sa apelez la un vecin. Bun raspuns, nu?

    1. Probabil nu ați înțeles exact la ce se referă asistența. Este specificat foarte clar în termeni și condiții. Se referă exclusiv la utilizarea programelor. Pentru mutare există atât tutorial video cât și articol pe blog și implică cunoștințe minime de lucru la calculator. Adică o copiere a unor foldere pe un suport de memorie extern, din calculatorul vechi în calculatorul nou. Urmat de instalarea pe cel nou a versiunii complete.

  3. Cristi, esti un om mare ! Bravo si sincere felicitari pentru profesionalism si rabdare ! .. toata stima !

  4. Utilizez Saga de mai bine de 10 ani . Este un program complex și complet care m-a ajutat de fiecare data sa fac fata onorabil la controalele Anaf și nu numai.
    Am întâmpinat și eu problema la generarea Declarației 112 și am apelat la un specialist IT ( fiecare pe specialitatea lui ) care mi-a rezolvat problema cu 200 lei ( inclus și licenta Windows ) fără sa am bătăi de cap . Unii dintre noi vor doar câștig fata investiție sau cu una minima . Dacă nu investești in tehnologie nu ai cum sa progresezi și pierzi timp prețios cu lucruri mărunte .

    1. Ati facut o treaba excelenta luna asta, iar call-center-ul a fost la inaltime.
      Evident ca ANAF ar fi trebuit sa anunte in Decembrie 2022 in mod clar ca nu mai ofera suport / compatibilitate pentru Windows < 10. Dar e stiut ca cei de la ANAF sunt de o incompetenta infioratoare.

      Oricum, voi ati facut o treaba super. Felicitari !

      1. Soluția a fost găsită de mine si pusa la liber pe facebook. Contabilii de acolo pot confirma!
        Mulțumiri SAGA!

        1. Foarte bine, felicitări. Nu a pretins nimeni că SAGA a descoperit soluția.

  5. Folosesc programul din 2007 si nu pot sa multumesc suficient echipei Saga pentru cit de mult ne usureaza munca si cit sint de promti.Mii si mii de multumiri.

  6. Calculatorul meu (cu licenta Windows 10) isi facuse actualizarile cu o zi dau doua mai inainte. Si tot nu am putut completa automat datele. Am incercat si solutia propusa de SAGA – nici ea nu a functionat. Solutia a fost un alt calculator (tot Windows 10)…
    Frustrarea mea ramane, ca nu ma asteptam ca la Windows 10 actualizat in ultimele 48 de ore sa nu functioneze… acum sa vad cum pregatesc inchiderea urmatoare si restul situatiilor financiare :)

  7. Dacă vrem să facem referire exclusiv pe acest subiect, și mai ales la ce discuții sunt pe forum,… apăi,… se pot scrie romane întregi!!!
    Felicitări SAGA pentru tot ce faceți pentru noi!!!

  8. La sfarsitul anului trecut am participat la un curs organizat de CECCAR pentru expertii contabili. La prezentarea SAFE-T si D406 doamna lector (din Bucuresti) de preznta situatia, celor peste 200 de cursanti,
    ca fiind probleme mari cu raportarea stocurilor si ca “cei de la SAGA nu au reusit sa rezolve problema”.
    Am avut mari emotii la raportarea din ianuarie 2023, dar totul a decurs normal. Totul e sa intelegi cum fumctioneaza aplicatia SAGA, care e foarte buna.

    1. Doamna lector probabil nu a înțeles că la momentul în care SAFT a fost anunțat în SAGA nici nu s-a pus problema de raportare a stocurilor. La această parte și la imobilizări încă se lucrează. Motivul este simplu – stocurile se raportează exclusiv la cererea organului de control, iar partea de imobilizări, anual, la data depunerii situațiilor financiare

  9. Calculatorul pe care lucrez eu zi de zi contabilitate are 15 ani si se descurca inca onorabil, iar Windows 8.1 se misca relativ bine. De ce sa dau 2000 lei pe unul nou cand am deja unul functional?
    Raspunsul la aceasta intrebare trebuie explicat mai clar utilizatorilor. Tehnologia avanseaza foarte repede, infractorii cibernetici se inmultesc, iar imbunatatirea securitatii datelor din computere necesita schimbarea pieselor interne, hardware-ul trebuie actualizat ca sa poata oferi cea mai buna siguranta impreuna cu cel mai nou sistem de operare. Problema cu actualizarea sistemului de operare este ca sunt mereu schimbari de interfata care nu-mi dau seama cui servesc si care determina utilizatorul sa nu-si doreasca schimbarea.
    Pentru noi, contabilii, rapiditatea in operare si lizibilitatea informatiilor (text) pe ecran sunt foarte importante pentru a fi eficienti. Mi-e teama sa nu am de pierdut odata cu schimbarea interfetei prin trecerea la Windows 11.
    Sunt aproape multumit de Saga. Nu sunt multumit de Microsoft. Cat despre ANAF: no comment.

    1. Nu sunt multumit de Microsoft si nici de HP: tocmai am aflat, intamplator, ca imprimanta mea laser nu e compatibila cu Windows 11.

  10. Trist …
    Deoarece munca dumneavoastra si a intregii echipe, pe unii ne ajutati enorm.
    Imi pare rau, ca de obicei oamenii multumiti nu ofera “feed-back” mai des,
    deoarece ar inclina balanta intr-un mod pozitiv.
    Multa rabdare, sanatate si putere de munca!

  11. Am un desktop cu SO Windows XP service pack 3. Anul trecut am cumparat, online, titluri de stat Tezaur (1000). Au ajuns pe 2 mai la scadenta. Intentionam sa transfer suma rezultata la banca dar, cand am vrut sa descarc OPME (formular F1129) am primit mesajul pe care la-ti prezentat. Am incercat sa aplic solutia prezentata de dvs dar, nu a mers. Pe PC este instalat Adobe Reader 11. Nu pot instala o varianta mai noua. Mai pot face ceva sau trebuie sa merg la Trezorerie pentru OP fizic?

    1. Din păcate este nevoie de Adobe Acrobat Reader DC. E necesar să aveți un program actualizat, dar acesta. Nu se va putea instala pe XP. În acest caz e necesar sa mergeți la ghișeu.

  12. buna ziua.. aveti dreptate cu explicatiile date, dupa mine programul dvs este foarte bun, foarte bun si raport calitate -pret, foarte multe facilitati de import, multe avantaje privind contabilitatea primara.. utilizatorii care nu au cunostinte minime de calculator.. ar trebui sa constientizeze acest lucru si sa faca niste cursuri sau asa apeleze la alte persoane care se pricep. Sper sa va mentineti in top ca si soft de contabilitate-gestiune.

  13. SAGA mi-a usurat mult viata de “contabil”! De fiecare data au fost prompti cu actualizarile conform modificarilor legislative, ba mai mult, nu de putine ori, m-au sprijinit cu solutii individuale! Au ramas de-a lungul timpului niste profesionisti! Felicitari, ECHIPA SAGA!

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *