OUG 20/2022–donații

17 Mar 2022 | Legislatie | 3 comentarii7353 vizualizari

Acum câteva zile, a fost publicată OUG 20/2022, ordonanță ce a fost generată de situația actuală, de criza umanitară declanșată de războiul din imediata vecinătate a României.

Ordonanța acordă, pentru cetățenii străini sau apatrizii afectați de acest conflict și care au ajuns pe teritoriul României, drepturi în diverse domenii. Dreptul la asistență medicală, de acces la servicii sociale pentru persoane cu dizabilități, dreptul la educație.

De asemenea se acordă posibilitatea angajării persoanelor refugiate fără avizul de angajare prevăzut la art. 3 alin. (1) și art. 17 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014. Încadrarea în muncă a cetățenilor ucraineni, care provin din zona de conflict armat din Ucraina, care nu dețin documente care să probeze calificarea profesională sau experiența în activitate necesare ocupării unui loc de muncă, se poate realiza, pentru o perioadă de 12 luni cu posibilitatea de prelungire cu perioade de 6 luni, pentru maximum un an, în baza declarației pe propria răspundere a acestora că îndeplinesc condițiile de calificare profesională și experiență în activitate necesare ocupării locului de muncă pe care urmează să fie încadrați și nu au antecedente penale care să fie incompatibile cu activitatea pe care o desfășoară sau urmează să o desfășoare pe teritoriul României.

Persoanele fizice și persoanele juridice, cu excepția instituțiilor și autorităților publice, pot dona sume de bani care se colectează de IGSU într-un cont distinct de disponibil în lei deschis la Trezoreria București, pentru acordarea de sprijin și asistență umanitară cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Campania de donare de sume se desfășoară de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență (8 martie 2022) până la data de 31 decembrie 2022.

OUG 20/2022 modifică și codul fiscal, începând cu 11 martie 2022, în sensul că:

  • pentru plătitorii de impozit pe profit sau plătitorii pe impozitul pe venituri din activități independente – sumele donate în contul special deschis de către IGSU la Trezoreria București în perioada 8 martie 2022 – 31 decembrie 2022 – vor reprezenta cheltuieli deductibile fiscal
  • pentru plătitorii de impozit pe venitul microîntreprinderilor sumele donate în contul special deschis de către IGSU la Trezoreria București în perioada 8 martie 2022 – 31 decembrie 2022 – vor reprezenta sume ce se vor deduce din baza de impozitare

Un tabel cu o mică analiză comparativă a donațiilor acestora și sponsorizările efectuate de obicei, îl regăsiți mai jos:

Donații conform OUG 20/2022

Vs

Sponsorizări

Sunt limitate în timp – respectiv pentru perioada 8 martie 2022 – 31 decembrie 2022.

Nu sunt limitate în timp. Pot fi efectuate oricând.

Nu necesită întocmirea unui contract.

Este obligatorie întocmirea unui contract de sponsorizare ce se încheie conform Legii 32/1994

Plata se face obligatoriu către IGSU, într-un cont special, deschis la Trezoreria București.

Plata se poate face numerar sau în orice cont indicat sau agreat de părți prin contractul de sponsorizare.

Pentru plătitorii de impozit pe profit sumele virate în contul special, cu titlu de donații în baza OUG 20/2022, în perioada stabilită de lege, reprezintă cheltuieli deductibile integral.

Sponsorizarea este o cheltuială nedeductibilă fiscal pentru plătitorii de impozit pe profit.

Donațiile în baza OUG 20/2022 nu se deduc din impozit

Sumele sponsorizate se deduc în anul în care s-au și plătit, din impozitul pe profit datorat, în limita celei mai mici sume dintre:

– 0,75% din cifra de afaceri

– 20% din impozitul pe profit datorat

Cu mențiunea că, dacă beneficiarii sponsorizării sunt ONG-uri, Fundații (înființate conform OG 26/2000) sau sunt unități de cult, sponsorizările se pot deduce doar dacă beneficiarii sunt înscriși în registrul special al ANAF.

Pentru plătitorii de impozit pe veniturile din activități independente sumele virate în contul special, cu titlu de donații în baza OUG 20/2022, în perioada stabilită de lege, reprezintă cheltuieli deductibile integral.

Sponsorizarea este o cheltuială nedeductibilă fiscal pentru plătitorii de impozit pe veniturile din activități independente.

Donațiile în baza OUG 20/2022 nu se deduc din impozit

Sumele sponsorizate se deduc, în anul plății efective, din impozitul pe venit datorat în limita a 5% din baza de calcul calculată ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de sponsorizare, mecenat, pentru acordarea de burse private, cheltuielile de protocol.

Și aici cu mențiunea că, dacă beneficiarii sponsorizării sunt ONG-uri, Fundații (înființate conform OG 26/2000) sau sunt unități de cult, sponsorizările se pot deduce doar dacă beneficiarii sunt înscriși în registrul special al ANAF.

Pentru plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor sumele virate în contul special, cu titlu de donații în baza OUG 20/2022, în perioada stabilită de lege, reprezintă sume care se deduc din baza impozabilă.

Sponsorizările efectuate de plătitorii de impozit pe venitul microîntreprinderilor nu se deduc din baza impozabilă.

Donațiile în baza OUG 20/2022 nu se deduc din impozit

Sumele sponsorizate se deduc în trimestrul în care s-au plătit efectiv, din impozitul pe venitul microîntreprinderilor datorat de entitate, în limita a 20% din acesta.

Și aici cu mențiunea că, dacă beneficiarii sponsorizării sunt ONG-uri, Fundații (înființate conform OG 26/2000) sau sunt unități de cult, sponsorizările se pot deduce doar dacă beneficiarii sunt înscriși în registrul special al ANAF.


Dacă firmele fac cheltuieli cu bunuri sau servicii acordate gratuit persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina, în baza solicitării Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fiind distribuite direct de către acesta sau prin intermediul organizațiilor neguvernamentale care și-au exprimat intenția, pe baza documentelor de predare-primire a bunurilor/ prestare a serviciilor, se aplică următoarele reguli fiscale, după caz:

a) pentru plătitorii de impozit pe profit:

– aplică o deducere limitată la calculul rezultatului fiscal, caz în care contribuabilii care efectuează aceste cheltuieli le însumează cu cheltuielile sociale prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b) din Codul Fiscal și le deduc în limita cotei de până la 5% aplicate asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Codului muncii;

– le consideră nedeductibile fiscal la calculul rezultatului fiscal – tratându-le ca sponsorizări, caz în care contribuabilii care efectuează aceste cheltuieli le însumează cu cele prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. i) din Codul Fiscal și scad valoarea însumată a acestora din impozitul pe profit datorat, în limita sumei celei mai mici valori dintre 0,75% din cifra de afaceri sau 20% din impozitul datorat

b) pentru plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, aceste cheltuieli se însumează cu cele prevăzute la art. 56 alin. (1^1) din Codul Fiscal – adică se vor trata ca o sponsorizare, iar valoarea însumată a acestora se scade din impozitul datorat, în limita a 20% din impozitul datorat în trimestrul în care s-a efectuat sponsorizarea.

c) în cazul plătitorilor de impozit pe venit din activități independente, se vor trata ca fiind cheltuieli deductibile bunurile și/sau serviciile acordate gratuit ca ajutoare umanitare, destinate persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina, cu condiția încadrării acestora în aceleași limite cu cele prevăzute la art. 68 alin. (5) lit. a) și c) din Codul Fiscal.

Din punct de vedere al TVA, bunurile și serviciile acordate gratuit persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina, se consideră bunuri acordate gratuit în cadrul acțiunilor de sponsorizare sau de mecenat conform art. 270 alin. (8) lit. c) din Codul Fiscal, respectiv servicii prestate în mod gratuit în cadrul acțiunilor de sponsorizare sau de mecenat conform art. 271 alin. (5) lit. a) din codul fiscal.

Astfel că potrivit normelor de aplicare a codului fiscal, acestea nu sunt considerate livrări de bunuri sau prestări de servicii dacă valoarea totală în cursul unui an calendaristic se încadrează în limita a 3 la mie din cifra de afaceri constituită din operațiuni taxabile, scutite cu sau fără drept de deducere, precum și din operațiuni pentru care locul livrării/prestării este considerat a fi în străinătate potrivit prevederilor art. 275 și 278 din Codul fiscal. Încadrarea în plafon se determină pe baza datelor raportate prin deconturile de taxă depuse pentru un an calendaristic. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste plafoane sponsorizările și acțiunile de mecenat, acordate în numerar, și nici bunurile pentru care taxa nu a fost dedusă. Depășirea plafoanelor constituie livrare de bunuri cu plată, respectiv se colectează taxa. Taxa colectată aferentă depășirii se include în decontul întocmit pentru ultima perioadă fiscală a anului respectiv.

Regulile fiscale descrise mai sus se aplică până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, începând cu data intrării în vigoare a  ordonanței de urgență.


Ordonanța modifică și codul fiscal, astfel:

La impozitul pe profit se introduce o nouă categorie de cheltuieli nedeductibile fiscal pentru cheltuielile privind bunurile, mijloacele financiare și serviciile acordate Fondului Națiunilor Unite Pentru Copii – UNICEF, precum și altor organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte.

Contribuabilii care efectuează aceste cheltuieli le însumează cu cele de sponsorizare și vor aplica pentru ele aceleași reguli de deducere din impozitul datorat ca cele pentru sponsorizări.

În situația în care valoarea stabilită, potrivit art. 25 alin. (4) lit. i) și prezentei litere, diminuată cu sumele reportate, potrivit legii, nu a fost utilizată integral, contribuabilii pot dispune redirecționarea impozitului pe profit în limita valorii astfel calculate și către Fondul Națiunilor Unite Pentru Copii – UNICEF și către alte organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, în termen de maximum 6 luni de la data depunerii declarației anuale de impozit pe profit, prin depunerea unui/unor formular/formulare de redirecționare. În acest caz, redirecționarea impozitului pe profit se efectuează, potrivit art. 42 alin. (4), fără a exista obligația înscrierii entității beneficiare respective în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

La impozitul pe venitul microîntreprinderilor
Microîntreprinderile care înregistrează cheltuielile privind bunuri, mijloace financiare și servicii acordate Fondului Națiunilor Unite Pentru Copii – UNICEF, precum și altor organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte însumează aceste cheltuieli cu sumele acordate ca sponsorizări conform art.56 alin. (1^1) și scad valoarea astfel rezultată în limita a 20% din impozitul datorat în trimestrul sponsorizării.

În cazul în care valoarea sumei ce se deduce, diminuată cu sumele reportate, potrivit legii, nu a fost utilizată integral, contribuabilii pot dispune redirecționarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, în limita diferenței astfel calculate pentru întregul an fiscal, și către Fondul Națiunilor Unite Pentru Copii – UNICEF și alte organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, în termen de 6 luni de la data depunerii declarației de impozit aferente trimestrului IV, prin depunerea unui/unor formular/formulare de redirecționare. În acest caz, redirecționarea impozitului se efectuează, fără a exista obligația înscrierii entității beneficiare respective în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

3 comentarii

  1. Ati scris:
    – pentru plătitorii de impozit pe profit sau plătitorii pe impozitul pe venituri din activități independente – sumele donate în contul special deschis de către IGSU la Trezoreria București în perioada 8 martie 2022 – 31 decembrie 2022 – vor reprezenta cheltuieli deductibile fiscal
    – pentru plătitorii de impozit pe venitul microîntreprinderilor sumele donate în contul special deschis de către IGSU la Trezoreria București în perioada 8 martie 2022 – 31 decembrie 2022 – vor reprezenta sume ce se vor deduce din baza de impozitare
    Altfel, rezulta din textul ordonantei de urgenta, in sensul ca utilizeaza prezentul, astfel:
    – contribuabilii care aplica titlul II ” Impozitul pe profit” d e d u c la calculul rezultatului fiscal sumele reprezentand donatiile in bani;
    – contribuabilii care aplica titlul III ” Impozitul pe venitul microintreprinderilor ” s c a d din baza de impozitare sumele reprezentand donatiile in bani;
    Pentru ambele categorii ( impozit profit, impozit micro) prevederile ordonantei de urgenta sunt imperative, deduc/scad, dupa caz.
    – persoanele fizice care determina venitul net anual, in sistem real, p o t d e d u c e cheltuielile reprezentand donatiile in bani.

    1. Așadar considerați că formularea mea poate induce în eroare? Cum anume? Faptul că am scris că se deduc din baza impozabilă nu schimbă cu absolut nimic sensul legal. A deduce din baza de impozitare sau a scădea din baza de impozitare este același lucru, sunt noțiuni sinonime.
      La fel, la impozitul pe profit, a deduce la calculul rezultatului fiscal o cheltuială, înseamnă a o considera deductibilă.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *