A fost pusă în aplicare. A fost publicată legea 209/2015. În esență, aceasta:
– anulează diferențele stabilite ca urmare a reconsiderării activităților independente în activități dependente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisa și comunicată contribuabilului, pentru perioadele fiscale de până la 1 iulie 2015 și neachitate până la data intrării în vigoare a legii.
– nu permite organelor fiscale să reconsidere o activitate ca fiind dependentă, pentru perioade anterioare datei de 1 iulie 2015
– anulează diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicata contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizația primită pe perioada delegării și detașării de către angajații care și-au desfășurat activitatea pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale de pana la 1 iulie 2015 și neachitate până la data intrării în vigoare a legii.
– nu permite organelor fiscale să recalifice sumele de natura aceasta (indemnizații de delegare/detașare) și interzice emiterea unei decizii de impunere în legătură cu o astfel de recalificare, pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015.
– anulează diferențele de taxa pe valoarea adăugata aferenta veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului ca urmare a depășirii plafonului și neînregistrării ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata, pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015 si neachitate pana la data intrării in vigoare legii.
– interzice organului fiscal să emită decizie de impunere pentru obligațiile fiscale și accesoriile aferente acestor diferențe pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015. În cazul în care contribuabilul și-a exercitat dreptul de deducere, potrivit legii, în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus după emiterea deciziei de impunere, organul fiscal nu anulează diferențele de taxa pe valoarea adăugata ci doar accesoriile.
– anulează contribuția de asigurări sociale de sănătate, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora stabilite prin decizie de impunere emisa si comunicata contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate este mai mica decât salariul de baza minim brut pe tara pentru perioadele fiscale cuprinse intre 1 ianuarie 2012 și sfârșitul lunii anterioare intrării în vigoare a prezentei legi și neachitate pana la data intrării in vigoare a prezentei legi.
– organele fiscale nu vor mai emite decizie de impunere pentru obligațiile fiscale și accesoriile de natura aceasta pentru perioadele fiscale cuprinse intre 1 ianuarie 2012 si sfârșitul lunii anterioare intrării în vigoare a legii. Prevederile legate de această contribuție sunt aplicabile și persoanelor care nu realizează venituri și pentru care baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate este salariul de baza minim brut pe tara.
Mici considerații:
– cine a achitat e bun…. Practic e considerat fraier de către autorități. Cine nu a achitat, acum e ok, nici usturoi nu a mâncat nici gura nu-i miroase. Și râde de ăia care au achitat sau au fost executați silit.
– cine nu a avut control de la ANAF sau cine va avea, va sta liniștit indiferent că este evidentă încălcarea flagrantă a tuturor criteriilor legate de reconsiderarea activității din independentă în dependentă
– legea nu clarifică problemele pe fond. Pe viitor organele fiscale vor putea în continuare să reconsidere din independent în dependent o activitate, să calculeze CASS la sume mai mici decât un salariu minim, să reconsidere diurna ca fiind venit de natură salarială, chiar dacă abuziv, dar vor putea face asta. Și în loc ca legea să clarifice aceste aspecte pentru a nu mai fi loc de interpretări, se preferă acordarea unei scutiri și cam atât. Iar peste vreo 5 ani o luăm de la capăt.